Sunt pieton ce puşca mea

Îmi place comportamentul pietonului român, pe care am început să-l studiez încă din iarnă. Am vrut de atunci să analiză complexă a modului de-a traversa strada, dar am lăbărit-o şi am uitat. Scriu acum, căci oricum va fi valabil şi peste ani, încercând să ocup toate sezoanele, de la toamnă – iarnă până la primăvară read more »

S-au mărit salariile, să curga creditele

Bun, noul guvern măreşte cu 8 % salariile de la 1 iunie iar până în decembrie cu diferența până la 25 %, cât a fost tăiat în urmă cu nişte ani. Să vedeți atunci distracție pe la bănci. Să vedeți atunci cum vor lua tembelii credite pentru tot felul de căcaturi. Doar au salariile mărite. read more »

Adevărul despre Sile sau Nuțu

În contextual celor doi mari oameni de afaceri, ca un bun cetățean ce sunt, mă simt nevoit să analizez situația existentă şi să intervin acolo unde este necesar. Să se înțeleagă foarte clar, Sile sau Nuțu, nu-mi este clar, că seamănă prea tare unu’ cu altu’, şi-a luat viteză în Germania, patria românilor de după read more »

Râzi bă prostule

Doi bărbați şi jumătate este un serial de mega succes în State şi cam peste tot în lume. Are actori bine plătiți şi un rating de 7.2 pe imdb. Cu toate astea eu nu pot să mă uit la el. Poa’ să aibă cele mai tari glume din lume, scrise de cei mai buni şcenarişti read more »

Opțiunea mea este votul nul

Vorbeam luni cu nişte colegi de la facultate despre un anume Nicuşor Dan, care candidează pentru Primăria Bucureştiului. Până să-mi spună ei cine e şi cu ce se ocupă, nu auzisem de el, iar când auzeam de numele Nicuşor mă gândeam imediat la Nicuşor de la Brăila (personajul autentic, nu ăla din pseudo fosta emisiune read more »

Biblia spune să-ți iubeşti aproapele. Biserica nu.

N-am citit Biblia, poate nici voi. Sau poate a-ți citit-o. N-am de unde să ştiu. Dar ştiu o chestie, pe care probabil o ştiți şi voi. Un citat din biblie mai exact. Care spune: Să-ți iubeşti aproapele. Unde iubeşti nu se referă la un act sexual, de iubire, între doi oameni, ci se referă la read more »

Jocuri româneşti I

Am găsit în Market 3 joculeţe interesante făcute de români. Cum sunt desul de simple, am să vorbesc despre ele într-un singur articol. Aş putea să le fac separat, dar aş avea prea puţin de scris. Primul este Te crezi deştept şi poate fi luat de aici gratis. Este un fel de Vrei să fii read more »

A câştigat Cristian Gog

Din punctual meu de vedere pe merit. Mă aşteptam să câştige, după susținerea pe care a avut-o. Nu mă aşteptam însă să văd atâția imbecili pe twitter. Da, a avut un număr ceva mai slab în finală. Da, poate că EKG-ul ăla avea ceva în spătar, sau pe şezut, astfel că el a început să read more »

Cum educi suporterii

Se dă un fapt: derby Rapid – Steaua în Giuleşti. Suporterii rapidişti aprind torţe şi aruncă cu ele în teren. Clubul primeşte suspendarea cu 2 etape a terenului plus amenda 40.000 de euro. Să zicem că alea 2 etape ar fi suficiente pentru a-i calma pe ăia care bagă fumigene, torţe sau petarde pe stadion. read more »

Prima cădere a Dubaiului

Dubaiul are două istorii: înainte de petrol şi după petrol. Înainte de petrol nu vedeai decât 2-3 beduini împrăştiați pe ici pe colo, printre dune, păzind o colibă bătută de soare şi de furtunile de nisip; şi după petrol, când nimic din ce construiesc arabii acolo nu mă mai uimeşte. Au făcut întâi Burj Al read more »